Cărţi în loc de flori pentru cununia civilă

August 19, 2015 - Idei pentru nunți faine

Un exemplu fain de invitație pentru cununia civilă creată de Handmade Events:

“Florile sunt trecătoare, cărțile sunt nemuritoare!

Vom aprecia contribuția dvs. la crearea bibliotecii familiei noastre!”

Acesta este mesajul ce îi așteaptă pe invitați la cununia civilă a viitorilor soți. 

Dacă și tu cauți o alternativă florilor aduse la ceremonii care, de regulă, sunt uitate în localul unde are loc festivitatea, atunci cărţile sunt o ideee foarte bună. Deja am printre dragele mele prietene, fete care și-ar fi dorit să primească la cununia civilă cărți în loc de flori. Dar așa cum se întâmplă mereu, în vâltoarea pregătirilor au uitat de ce le este lor mai drag, și anume pasiunea pentru citit. Așadar, dacă iubești cărțile, invitațiilor le va fi foarte drag  să contribuie la crearea bibliotecii familiei voastre.

NIG invitatie HME

Pentru a veni în sprijinul invitaților, poți crea o pagină de internet cu o lista de cărţi preferate. De îndată ce cărţile vor fi comandate sau cumparate, ele vor fi marcate sau şterge din listă. Astfel se vor evita dublurile. Poti avea în listă carti despre sarcină, naştere, creştere a copilului, cărţi de bucate, romane, nuvele, poveşti pentru copii, Biblia, .. iar dacă ai noroc poți prinde în paginile carți si un autograf cu autorul.

Poți pregăti o lista de cărti din diferite domenii cum ar fi: dezvoltare personală, cărți despre gastronomie,  spiritualitate sau ghiduri “Cum să…” .Găsești multe variante, chiar și promoții pentru cărțile best seller sau mai vechi.

Printre recomandarile noastre, unele dintre cărțile potrivite de dăruit ar fi:

Plânsul lui Nietzsche–  Irvin D. YalomFluturi – Irina BinderDragostea în vremea holerei– Gabriel Garcia MarquezRazboiul sfărșitului lumii– Mario Vargas LlosaDespre frumusețea uitată a vieții– Andrei Pleșu.

Trebuie să recunosc că este o idee genială să aduci la nuntă în dar cărți. Dacă ai ratat aceasta ocazie, o poți face la botezul celui mic. Enjoy!

1 nig

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *